Un asteroid din sistemul nostru solar a fost denumit „România”

Un asteroid din sistemul nostru solar a fost denumit România
Publicat: 21/05/2012, 15:05
Actualizat: 26/03/2019, 09:10

Un asteroid din sistemul nostru solar a primit numele de „România”, fiind listat, pe 6 mai, de Uniunea Astronomica Internațională (UAI) la numărul 71497 din Minor Planet Circular, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Acesta nu este singurul corp ceresc care poartă o denumire legată de România. Cratere de pe Mercur, Venus și Lună, dar și asteroizi și comete poartă nume românești, ale unor personalități din diferite domenii, precum Mihai Eminescu, George Enescu, Constantin Brâncuși, Hariclea Darclée, potrivit unei statistici prezentate în ianuarie de Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Cu un diametru de aproximativ 2-3 kilometri, asteroidul România se află între planetele Marte și Jupiter și se învârte în jurul Soarelui în 1.123 de zile. Cel mai aproape de Pământ ajunge la 0,83 unități astronomice (o unitate de măsură a lungimii, egală cu distanța aproximativă dintre Pământ și Soare, de 150 de milioane de kilometri). Asteroidul nu se îndreaptă spre România, nici spre Terra, dar a primit numele țării noastre din partea Uniunii Astronomice Internaționale.

Decizia privind numele acestui asteroid a fost luată ca urmare a propunerii a doi oameni de știință – românul Mirel Birlan, care lucrează la Observatorul din Paris, și americanul Richard Binzel, de la MIT (Massachusetts Institute of Technology).

„Este un lucru extraordinar că UAI a acceptat denumirea «România» pentru asteroidul cu numărul 7986. România a fost unul dintre membrii fondatori ai UAI, iar românii își pot întoarce acum ochii spre cer gândindu-se că o mică Românie se află pe bolta cerească. Sper ca astronomia și studiul spațiului să capete dimensiuni importante în cercetarea românească”, a declarat Mirel Birlan.

Denumit oficial (7986) Romania = 1981 EG15, asteroidul a fost descoperit pe 1 martie 1981, de astronomul S. J. Bus, la Observatorul din Siding Spring, în cadrul unui studiu asupra asteroizilor numit „UK Schmidt-Caltech Asteroid Survey”. Obiectul ceresc face parte din centura principală de asteroizi, o regiune din sistemul nostru solar aflată între planetele Marte și Jupiter și care adăpostește numeroase corpuri cerești precum asteroizi și planete pitice.

Asteroidul are o orbită eliptică stabilă și foarte bine cunoscută, astfel că nu prezintă un pericol pentru Terra.

De pe Pământ, asteroidul poate fi observat doar printr-un telescop mare.

Denumirea asteroidului este însoțită de următoarea descriere a țării noastre, propusă odată cu numele: „România este o țară situată în Europa de sud-est, intersectată de paralela 45. Capitala este la București. Suprafața țării este cât o treime din cea a Franței, iar geografia ei cuprinde munții Carpați, fluviul Dunărea și Marea Neagră. Istoria sa culturală se întinde pe două milenii, iar limba română este de origine latină”.

„Agenția Spațială Română (ROSA) salută decizia UAI de a denumi asteroidul cu numele țării noastre. În calitate de membru al Agenției Spațiale Europene (ESA), România este interesată de programele viitoare de cercetare a asteroizilor și susține proiectele de instrumentație în domeniul astronomiei și spațiului”, a declarat Marius Piso, președintele ROSA.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite...
Mihai Leu se luptă din nou cu cancerul de colon? Fostul pugilist, internat în spital....
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Cine va fi succesorul lui Putin?
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Se plătesc 300 DE LEI de persoană. Banii intră DIRECT PE CARD în fiecare lună
Celebrul mafiot Michael Franseze a venit în România. I-a vizitat pe frații Tate
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Decizia luată de medici în cazul Florin Piersic. Marele actor ar urma să fie supus...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Motivul sinistru pentru care nu am găsit niciodată extratereștri
×